Bazilica Sf. Petru, un șantier infinit

18/05/2022
Uncategorized

Bazilica Sf. Petru, cea mai mare dintre bazilicile romane – deși din punct de vedere tehnic nu se află în Roma, ci în Vatican – și cea mai mare biserică de rit catolic din lume. În forma sa cea mai timpurie, era profund diferită de capodopera strălucitoare de marmură și bronz care se desfășoară în fața ochilor noștri astăzi.

Într-adevăr, în prima sa înfățișare nu era nici măcar o biserică, ci un circ – Circul lui Nero, destinat să găzduiască curse de care romane – din care astăzi a mai rămas doar obeliscul care stă în centrul pieței. Pe lângă întrecerile dintre carele romane, circul a fost folosit și pentru execuții capitale și, conform tradiției, aici a fost răstignit Apostolul Petru; ca de obicei, oasele condamnaților au fost îngropate în gropile comune de lângă locul execuției.

Nu au făcut excepție rămășițele lui Petru, în curând obiect de devoțiune din partea comunității creștine în continuă creștere, care a marcat locul inhumației prin ridicarea unui mic altar acolo.

Prima bazilică Constantiniană
În anul 313 d.Hr. împăratul Constantin a recunoscut legitimitatea religiei creștine și, împreună cu mama sa Elena, a sponsorizat personal construirea primelor bazilici ale orașului; Bazilica Sf. Petru, ridicată exact deasupra înmormântării apostolului și finalizată în jurul anului 333.

Deși foarte impunătoare, era foarte diferită de clădirea de astăzi: cu planul în cruce latină, cu cele cinci nave acoperite cu ferme de lemn și cu cvadriporticul mare de acces, de-a lungul anilor trebuie să fi părut prea simplă și modestă pontifilor moștenitori ai lui Petru.

Bazilica Sf. Petru, un secol de munca: Bramante, Raffaello si Antonio da Sangallo

La întoarcerea din captivitatea de la Avignon, în urma transferului reședinței papale la palatele Vaticanului (înainte ca papii să trăiască în Lateran), Niccolò al IV-lea a decis să înceapă un fel de modernizare a bazilicii, dar moartea sa în 1450 a întrerupt proiectul în fașă..

Câțiva ani mai târziu, Giuliano da Sangallo a încercat, dar și el fără niciun rezultat util, până când Papa Iulius al II-lea (pontiful care a comandat lui Michelangelo frescele bolții Capelei Sixtine) a hotărât să-l consulte pe Donato Bramante. Bramante a conceput o structură în cruce greacă (adică cu toate brațele, și deci navele și transeptul de lungime egală), al cărei element arhitectural cel mai important ar fi trebuit să fie o cupolă foarte largă și spectaculoasă. Din păcate, din cauza morții papei mai întâi și a lui Bramante la scurt timp după, nici acest proiect nu s-a concretizat.

Rafael – care fusese elevul și marele prieten al lui Bramante – a preluat conducerea șantierului, ajutat de Baldassarre Peruzzi și Antonio da Sangallo cel Tânăr, care în 1520, în urma morții premature a maestrului din Urbino, rămăsese singurul responsabil de această muncă neterminată. Dificultatea enormă, în acest punct, a constat tocmai în lunga serie de arhitecți care puseseră mâna în proiectul de renovare, dându-i o conotație specifică;  singurul element care părea să unească fiecare proiect era poziția de centralitate absolută acordată cupolei ca element distinctiv al noii bazilici.

Cupola lui Michelangelo
După ce Sangallo cel Tânăr elaborase și el, fără posibilitatea de aplicare, proiectul său, al cărui frumos model din lemn se păstrează acum în podul bazilicii, situația părea greu de rezolvat. Lucrările, începute în 1450, în 1546, aproape un secol mai târziu, erau încă departe de a fi finalizate.

În acest moment conducerea șantierului îi este încredințată lui Michelangelo Buonarroti; un Michelangelo acum septuagenar și obosit, dar încă nu îmblânzit, gata să imprime asupra acelei lucrări foarte lungi în desfășurare, puterea și forța lăuntrică care au fost întotdeauna semnul distinctiv al artei sale. El a fost, în esență, responsabil pentru proiectul domului care se înălța peste tamburul foarte înalt, proiect pe care Buonarroti nu a reușit însă să-l ducă la bun sfârșit, deoarece a fost copleșit de un val de controverse care l-a forțat să „demisioneze” în 1562.

Pentru a rezuma: a trecut mai bine de un secol de la începutul lucrării, care a fost condusă de mulți artiști, fiecare dintre aceștia și-a realizat propriul proiect personal, a cărui singură trăsătură comună este planul în cruce greacă;  construcția a ajuns la două treimi; cel mai mare arhitect/sculptor/pictor al vremii tocmai a plecat fără ca măcar să poată finaliza cea mai revoluționară cupolă a artei italiene de pe vremea lui Brunelleschi și nu știm cum să mergem mai departe…

Maderno vs. Bernini: cum să reparăm fațada șlepului
Pe scurt, când Carlo Maderno, în 1603, a acceptat direcția lucrărilor „oferite lui” de Papa Clement al VIII-lea, și-a luat o mare bătaie de cap. Totuși a făcut-o, reușind să armonizeze campaniile de lucru desfășurate până atunci într-un mod grațios și echilibrat.  Maderno a fost responsabil pentru revenirea la un plan cu cruce latină, similar cu cel al bazilicii creștine timpurii originale.

Alungirea sălii a ajuns să reducă impactul vizual pe care cupola lui Michelangelo l-a stârnit atât în ​​interiorul cât și în exteriorul clădirii, dar a avut avantajul de a întâlni favorurile papei (care era practic cel ce plătea…) și de a asigura o capacitate mai mare de oameni în bazilică. El a fost și cel care a impus ordinea uriașă a fațadei, cu coloanele foarte înalte și puternice și încoronarea statuilor.

Fațada prevedea inițial și prezența a două clopotnițe laterale și simetrice care au creat însă probleme de stabilitate încă de la începutul construcției lor, astfel încât lucrările au fost oprite aproape imediat. Gian Lorenzo Bernini, activ în construcția pieței, a hotărât să le demoleze, făcând modificări ulterioare fațadei pe care a numit-o „quatta” (adică șlep) și limitând scara de acces doar la porțiunea centrală.

Bazilica a fost în cele din urmă sfințită la 18 noiembrie 1626 – aniversarea sfințirii bazilicii creștine timpurii – de către Papa Urban al VIII-lea, care va rămâne în istorie pentru baldachinul colosal care domină altarul mare realizat de Bernini. Dar aceasta este o altă poveste pe care ți-o vom spune cu altă ocazie…

0